Lockdown inexplicabil în Coreea de Nord. Oamenii au primit brusc ordin să se închidă în case

229
Lockdown inexplicabil în Coreea de Nord. Oamenii au primit brusc ordin să se închidă în case - coreealockdown-1652276851.jpg
Locuitorilor din Phenian, Coreea de Nord, li s-a ordonat brusc să se întoarcă acasă, marți după-amiază. Unele surse vorbesc despre un lockdown național, altele, despre o problemă națională, scrie Il Corriere della Sera.


Informațiile au fost obținute de site-ul NK News, care, din Seul, studiază evenimentele care se petrec la nord de paralela 38.

În stațiile de autobuze s-ar fi format cozi lungi, iar pe străzi s-a creat aglomerație, oamenii grăbindu-se spre case. Din punctele de observație sud-coreene se vedeau muncitorii din agricultură, care încă lucrau la câmp.


În Phenian, ambasadele sunt aproape pustii de doi ani. Personalul diplomatic și cel al organizațiilor umanitare internaționale au părăsit țara din cauza închiderii graniței cu China și Rusia, ca măsură de prevenire a pandemiei, ceea ce a făcut dificile condițiile de muncă și de viață pentru mica comunitate străină. În acest context, este dificil să se obțină informații independente despre situația din Coreea de Nord, potrivit presei italiene.

În acești doi ani, regimul de la Phenian nu a raportat cazuri de infectare cu Covid-19 și nu a acceptat vaccinuri din străinătate, nici măcar cele oferite de Beijing.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2634 secunde