Londra avertizează împotriva consecinţelor devastatoare ale unui război în zona Taiwanului
181
Articole de la același autor
Joe Biden ridică starea de urgenţă naţională legată de Covid-19
11 Aprilie 2023
Interdicţia pentru femeile afgane de a lucra cu ONU contravine Cartei sale, denunţă Organizaţia
06 Aprilie 2023
Vladimir Putin elogiază relaţiile ruso-chineze şi dorinţa Beijingului de a juca un rol constructiv în criza ucraineană
20 Martie 2023
Ministrul britanic de externe, James Cleverly, a apărat statu-quoul Taiwanului, avertizând împotriva consecinţelor economice devastatoare ale unui război, într-un discurs în care, de asemenea, a adoptat un ton mai conciliant faţă de Beijing, relatează agenţia AFP.
„Un război în strâmtoare nu ar fi doar o tragedie umană, acesta ar distruge 2.600 de miliarde de dolari din comerţul global, potrivit Nikkei Asia”, a declarat şeful diplomaţiei de la Londra. „Nicio ţară nu va fi scutită de repercusiuni”, a adăugat el, spunând că înstrăinarea nu va oferi nicio protecţie împotriva a ceea ce ar fi o lovitură „catastrofală” pentru economia mondială, dar şi pentru China. „Este esenţial ca nicio parte să nu ia nicio măsură pentru a modifica statu-quoul”, a avertizat ministrul de externe.
China consideră Taiwanul ca pe o provincie pe care încă nu a reuşit să o reunifice cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949.
De asemenea, şeful diplomaţiei britanice a cerut Beijingului să dea dovadă de „transparenţă” cu privire la expansiunea sa militară în regiunea Asia-Pacific, în contextul în care China întreprinde în prezent „cea mai mare consolidare militară din istorie pe timp de pace”.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 23 Aprilie 2023
Luni, 17 Aprilie 2023
Duminică, 16 Aprilie 2023
Luni, 10 Aprilie 2023
Vineri, 07 Aprilie 2023
Marţi, 04 Aprilie 2023
Duminică, 16 Octombrie 2022
Luni, 10 Octombrie 2022
Duminică, 18 Septembrie 2022
Vineri, 13 Ianuarie 2023