Memoriile lui Ted Kennedy între remușcare și orgoliu

208
Memoriile lui Ted Kennedy între remușcare și orgoliu - 9a08173505ddb28ef127627901de2918.jpg

Articole recomandate

Luni, 14 septembrie, vor apărea pe piață în SUA memoriile lui Ted Kennedy, în care "leul liberal al Senatului" se dezvăluie în toată sinceritatea sa umană și politică mai mult decât se aștepta. Sub titlul "True Compass", aceste memorii includ atât remușcarea cât și orgoliul. Kennedy admite, între altele, că a condus noaptea mașina la Chappaquiddick, când a murit tânăra Mary Jo Kopechne, calificând-l drept un fapt "lipsit de orice scuză" și care i-ar fi scurtat viața tatălului său, Joseph Kennedy, precum și avortul spre care ar fi împins-o pe soția lui, Joan Kennedy, dar și suferințele îndurate, lupta de a învăța din propriile greșeli și orgoliul pentru succesele politice ale familiei sale, notează ziarul ABC, citat de Agerpres.
Nu sunt niște memorii scrise de propria mână. Se bazează pe adnotări din urmă cu câțiva ani și pe înregistrări pe care le-a avut cu autorul. După cum nu se prevedea nici publicarea lor decât de abia în 2010. Dar impactul morții sale și reînnoirea atenției publicului față de dinastia Kennedy a grăbit ieșirea lor pe piață. Dincolo de remușcările față de faptele sale, adevărul este că Ted Kennedy nu oferă prea multe detalii asupra celor întâmplate în noaptea în care mașina pe care o conducea în compania secretarei sale Kopechne a derapat pe pod și a zburat în lac, unde poliția a găsit trupul neînsuflețit al tinerei.
Din punct de vedere politic există dezvăluiri interesante, precum faptul că a acceptat întotdeauna concluzia oficială că asasinul lui JFK a fost Lee Harvey Oswald și că acesta a acționat singur. Povestește, de asemenea, cum membrii familiei au fost la un moment dat obsedați de războiul din Vietnam în asemenea măsură încât Robert Kennedy s-ar fi oferit președintelui Johnson pentru a negocia un tratat de pace cu Hanoiul. Ofertă care ar fi conținut implicit renunțarea ca pe atunci senatorul să-și prezinte candidatura la alegerile prezidențiale. Însă Johnson nu a avut încredere îl el și posibilul rol al lui Robert Kennedy ca pacificator nu a ajuns să se concretizeze.
Ted Kennedy descrie și partea finală a vieții sale și lupta împotriva cancerului care a pus capăt vieții sale, în termeni evocatori ai durei filozofii pe care pa-triarhul Joseph Kennedy le-a insuflat-o copiiilor săi, în special băieților. Ted recunoaște că a trăit toată viața complexat și în umbra succeselor fraților săi mai mari. Și că a încercat să le insufle curaj celor doi copii ai săi pentru a lupta și ei cu cancerul, pe care ambii au reușit să-l învingă. Dar nu și tatăl lor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 12 Septembrie 2009
Stire din Actual : Vladimir Voronin a trecut în opoziție
Pagina a fost generata in 1.6694 secunde