O șoferiță de autobuz de origine română declarată omul anului în Marea Britanie

1416
O șoferiță de autobuz de origine română declarată omul anului în Marea Britanie - soferita-1701629519.jpg
Cristina Dobre, din Bucuresti, șofer de autobuz în Anglia, a fost votată „omul anului” de către comunitatea din orașul Hertford, 30 de kilometri nord de centrul Londrei, relatează pagina de Facebook Anunțul UK. A primit distincția pe 30 noiembrie, chiar înainte de Ziua Națională a României.


Cristina a beneficiat de suportul călătorilor care au circulat cu autobuzul ei, nr. 333, pe ruta dintre Hertford și Bengeo.


„Pentru noi toți, cei care mergem cu ea, Cristina este minunată și foarte prietenoasă, la fel ca o rază de soare”, a spus unul dintre susținătorii româncei, potrivit platformei „I Love Hertford!”.


„Autobuzul a izbucnit în urale. Felicitări, Cristina! Superstarul șofer de autobuz din Hertford”, a notat platforma care a organizat competiția și a explicat într-un mesaj: „Mulți dintre voi ați luat legătura cu noi pentru a o nominaliza pe Cristina. Am reușit să o prindem! Neanunțat, am surprins-o cu veștile bune. În timp ce i-am înmânat premiul și certificatul ILH, autobuzul a izbucnit în aplauze și urale. A fost un moment minunat!”.


Orășelul britanic, reședința comitatului Hertfordshire, are în jur de 30.000 de locuitori.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2929 secunde