ONU susţine că cel puţin 10.000 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei ruse

512
ONU susţine că cel puţin 10.000 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei ruse - 1-1700638674.jpg

Articole de la același autor

Cel puţin 10.000 de civili, inclusiv peste 560 de copii, au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, în urmă cu 21 de luni, a transmis Organizaţia Naţiunilor Unite, potrivit agenţiei DPA. Cu toate acestea, deoarece multe cadavre nu au fost încă identificate, numărul real al morţilor va fi probabil considerabil mai mare, a anunţat Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) la Geneva.

Peste 18.500 de civili au fost răniţi, conform OHCHR.

„10.000 de civili morţi reprezintă o piatră de hotar sumbră pentru Ucraina”, a declarat Danielle Bell, şefa misiunii ONU în Ucraina.

Între timp, aflat într-o vizită în Ucraina, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a avertizat Ucraina că o decizie rapidă privind începerea negocierilor de aderare la UE nu ar trebui să fie considerată de la sine înţeleasă.

„Unele state membre ale UE au spus clar că ar dori să se gândească cu atenţie înainte de a decide cu privire la următorul pas al procesului”, a declarat politicianul belgian, la Kiev.

Michel a afirmat că statele membre continuă să lucreze din greu pentru a încerca să construiască o poziţie unită în Consiliul European înainte de summitul UE din decembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6244 secunde