Bilanțul summitului NATO, prezentat de Barack Obama:

"Părăsim Chicago cu un NATO mult mai puternic"

268
Reprezentanții celor 28 de țări membre ale NATO alături de cei ai altor 13 națiuni din întreaga lume, reuniți la Chicago, au căzut de acord asupra mai multor pași care vizează întărirea capabilității de apărare a Alianței pentru următorul deceniu, a anunțat CNN.

"Am căzut de acord să achiziționăm o flotă de avioane de luptă fără personal la bord - drone - pentru a întări operațiunile de culegere de informații, supraveghere și recunoaștere. Vom continua patrulele aeriene deasupra aliaților noștri baltici, ceea ce reflectă angajamentul nostru ferm în direcția securității colective. Am convenit, de asemenea, asupra unui corp compus de forțe convenționale, rachete nucleare și rachete de apărare de care avem nevoie și, cel mai important, am convenit și asupra modului în care le vom achita pe acestea, ceea ce include și apelarea la resursele noastre în aceste vremuri dificile din punct de vedere economic", a spus președintele american, Barack Obama, gazda summitului, în conferința de presă susținută, ieri, la încheierea reuniunii.

Obama a menționat în prezentarea bilanțului summitului că participanții au căzut de acord ca NATO să declare o capabilitate interimară a sistemului de apărare antirachetă.

"Contribuția SUA la acest efort va fi o abordare adaptivă în etape, care urmează sistemului european de apărare antirachetă, și i-am însărcinat pe aliații noștri să preia rolul de lider în apărarea antirachetă. Radarul nostru de apărare din Turcia va fi plasat sub control direct al NATO. Spania, România și Polonia au acceptat să găzduiască elemente-cheie ale sistemului american antirachetă, Olanda își va actualiza radarele de care dispune și vom încerca să obținem contribuții și din partea altor aliați", a declarat Obama.

Șeful Casei Albe a reafirmat că acest sistem nici nu este îndreptat către Rusia, nici nu subminează forța de apărare strategică a Rusiei. În acest context, el și-a exprimat încrederea că sistemul de apărare antirachetă se poate situa într-o zonă de cooperare cu Rusia.

v v v

Obama a încheiat conferința de presă de bilanț, de după reuniunea la nivel înalt de la Chicago, cu concluzia că NATO devine cu adevărat un ax al securității globale: "Ideea de bază este ca părăsim Chicago cu un NATO mult mai puternic, mult mai capabil și mult mai pregătit pentru viitor". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2572 secunde