Parlamentul francez adoptă astăzi definitiv reforma pensiilor

335
Parlamentul francez adoptă astăzi definitiv reforma pensiilor - 59ca489ceeb5610288f9da184e668243.jpg
Adunarea Națională a Franței urmează să adopte astăzi definitiv reforma sistemului de pensii, în ajunul unor noi greve și manifestații.
După adoptarea ei, ieri, în Senat, votarea acestei legi, una dintre cele mai contestate din Franța din ultimii 15 ani, ar urma să aibă loc astăzi după-amiază, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Unii lideri sindicali i-au cerut președintelui Nicolas Sarkozy să nu promulge legea.
Guvernul a asigurat că legea va fi aplicată de la mijlocul lunii noiembrie, după ce Consiliul Constituțional va examina plângerea pe care opoziția socialistă intenționează să o depună.
Acest ultim episod al foiletonului pensiilor va coincide cu o remaniere ministerială, prevăzută de mai multe luni de Nicolas Sarkozy și care s-ar putea traduce printr-o schimbare a premierului, adaugă AFP, preluat de Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9912 secunde