Cel puțin 25 de morți în urma erupției vulcanului Merapi

260
Cel puțin 25 de morți în urma erupției vulcanului Merapi - 40236b7056c533da38d9f7151c070b6d.jpg
Cel puțin 25 de persoane au fost ucise, în urma erupției de marți seara a vulcanului Merapi, cel mai activ din Indonezia, potrivit unui nou bilanț stabilit ieri dimineață de autorități, precizează Mediafax.
Între victime se află și un bărbat care, în opinia indonezienilor, personifică vulcanul, Mbah Marijan, "gardianul spiritual" al lui Merapi, considerat un munte sacru de mulți dintre aceștia.
Marijan, în vârstă de aproximativ 80 de ani, a fost descoperit în casa sa incendiată, la aproximativ patru kilometri de crater.
Potrivit Mediafax, printre cei decedați se mai află un jurnalist, doi salvatori și un bebeluș în vârstă de trei luni.
Merapi, cu o altitu-dine de 2.914 metri, a intrat marți în erupție în zece reprize, proiectând în atmosferă nori de fum toxic și cenușă la o altitudine de până la 1,5 kilometri, în jurul versanților, care sunt dens populați din cauza solului foarte fertil.
Autoritățile au ridicat luni alerta la nivelul maxim, în fața unui risc de erupție iminentă, și au ordonat evacuarea a 19.000 de persoane care locuiesc pe versanții vulcanului. Însă, numeroși bărbați, majoritatea agricultori, au refuzat să plece, pentru a se ocupa de animale sau de culturi.
În total, peste un milion de persoane trăiesc sub amenințarea unei erupții.
Însă, populația este obișnuită cu "toanele" lui Merapi, care intră în erupție la fiecare patru sau cinci ani, un ritm considerat scurt pentru un vulcan, mai precizează Mediafax. De la jumătatea secolului al XVI-lea și până în prezent, au fost înregistrate 68 de erupții, dintre care unele devastatoare, precum cele din 1930 (1.400 de morți) și 1994 (60 de morți).
Ultima erupție a avut loc în 2006, când au murit două persoane.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.7351 secunde