Numărul victimelor din Indonezia în continuă creștere

350
Cutremurul cu magnitudinea de 7,7 înregistrat luni, urmat de un tsunami în insulele indoneziene din Oceanul Indian, a provocat moartea a 154 de persoane și dispariția altor aproximativ 400, potrivit unui nou bilanț stabilit ieri de autorități și citat de Mediafax.
"Cel puțin 154 de persoane au fost ucise, iar alte 400 sunt în continuare date dispărute", a declarat șeful serviciilor de intervenție pentru provincia Sumatra de Vest, Harmensyah.
Bilanțul precedent menționa 112 morți în arhipelagul Mentawai, în largul insulei Sumatra.
Harmensyah a subliniat necesitatea urgentă de a se acorda ajutor supraviețuitorilor. "Și-au pierdut casele și au nevoie de un ajutor important. Au fost aduse corturi, dar nu în număr suficient", a adăugat el.
Operațiunile de intervenție sunt îngreunate de izolarea insulelor Mentawai, unde accesul este dificil și care sunt private de comunicații.
Cutremurul, a cărui magnitudine a fost inițial estimată la 7,5, s-a produs luni în regiunea Kepulauan Mentawai, la ora locală 21.42 (17.42, ora României), la o adâncime de 14,2 kilometri, a anunțat Observatorul Geologic american, USGS.
Seismul a fost urmat de valuri de trei metri înălțime, care au devastat aproximativ zece sate situate pe coasta arhipelagului Mentawai, în largul insulei Sumatra, una dintre zonele cele mai amenințate de seisme în Indonezia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6067 secunde