Pedeapsă drastică! Închisoare pe viață pentru luare de mită. Cine va sta după gratii ani buni

356
Pedeapsă drastică! Închisoare pe viață pentru luare de mită. Cine va sta după gratii ani buni - 420a812911b10965d5c60d9920650032-1659764814.jpg

Articole de la același autor

Un fost director adjunct al unui important parc naţional din China a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a acceptat mită în valoare de aproape 90 de milioane de yuani (13,3 milioane de dolari), a decis vineri un tribunal din provincia chineză Heilongjiang (nord-est), relatează Reuters, citată de stiripesurse.ro


Instanţa a hotărât ca lui Jing Dongwen, fostul director adjunct al Parcului Naţional de Nord-Est pentru Tigri şi Leoparzi din provinciile Jilin şi Heilongjiang, să i se retragă drepturile politice pe viaţă şi să îi fie confiscate toate bunurile.

Decizia reprezintă o condamnare rară a unui oficial chinez în domeniul conservării mediului.

Jing Dongwen, un fost director adjunct al Administraţiei Naţionale pentru Silvicultură şi Păşunat, a "profitat de poziţia sa" deţinută din martie 2000 până în iunie 2013, pentru a accepta mită în domeniul "achiziţiilor de lemn şi contractării proiectelor".

"Jing Dongwen, ca funcţionar de stat, a profitat de poziţia sa pentru a obţine beneficii pentru alţii şi a acceptat în mod ilegal proprietăţi a căror valoare se ridică la o sumă extrem de mare, iar comportamentul lui a constituit infracţiunea de luare de mită", a mai spus instanţa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5641 secunde