Porcul, vedeta Crăciunului la români. Ce reguli trebuie să respecţi la tăierea porcului ca să nu-ţi iei amendă

362
Porcul, vedeta Crăciunului la români. Ce reguli trebuie să respecţi la tăierea porcului ca să nu-ţi iei amendă - porc2-1670781196.jpg

Articole de la același autor

Ignatul a fost sărbătorit în avans, în Sibiu, pentru turiștii care au ajuns la muzeul Astra, unde s-a taiat porcul si s-a mâncat ca pe vremuri. Porcul este sacrificat zilele acestea şi în gospodăriile românilor care au ales să crească animale pentru a avea carne din propria ogradă de Sărbători.


Tăierea porcului este unul dintre cele mai vechi obiceiuri care se păstrează în satele din România. Înaintea Crăciunului, românii taie porcul şi din carnea lui pregătesc preparate specifice pentru Sărbătorile de iarnă. Se prepară cârnaţi, caltaboş, tobă, jumări, sângerete, se pune carne la borcan cu untură. Cârnaţii, jumările, toba, caltaboşul şi untura se prepară în ziua în care se tăia porcul. Slănina se pune la sărat pentru câteva zile, apoi se zvântă şi se poate afuma.


Reguli la tăierea porcului în gospodărie în 2022

Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.


De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare Citește mai departe




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3951 secunde