Portul Constanța așteaptă aprobarea Comisiei Europene pentru prelungirea digului de larg

853
Prelungirea cu 1.050 metri a digului de larg este un vis mai vechi al administrației portului Constanța. Fără acest tronson, danele 126 și 127, dar și molul III, nu sunt suficient de protejate de valuri, atunci când vântul suflă dinspre Est. De altfel, de-a lungul timpului, pe vremea când respectivele dane adăposteau cimitirul de nave al companiilor "Navrom", "Romline" și "Petromin", au avut loc numeroase incidente, cu vapoare care s-au desprins din parâme, din cauza valurilor mari.
Până în prezent, costurile uriașe, estimate la 121 milioane euro, au împiedicat realizarea proiectului. Punerea lui în practică a devenit posibilă abia după aderarea României la Uniunea Europeană. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a întocmit documentația pentru obținerea finanțării europene, cererea fiind aprobată de autoritatea de management din cadrul Ministerului Transporturilor. Aplicația de finanțare a fost transmisă către Comisia Europeană, spre analiză. Conform proiectului, o cotă de 69,25% din valoarea investiției va fi asigurată din fonduri structurale, iar restul sumei, de la bugetul de stat, a declarat Constantin Matei, directorul general al CNAPMC. Procedura de analizare și aprobare a proiectului de către Comisia Europeană durează între o lună și trei luni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.2295 secunde