Prefectul Culețu vrea autostradă în jurul Mării Negre

876

Articole de la același autor

Prefectura Constanța a demarat, vineri, în orașul bulgar Varna, discuțiile în vederea construirii autostrăzii Salonic - Constanța. Evenimentul, la care au participat prefectul județului Constanța, Dănuț Culețu și guvernatorul provinciei Varna, Petar Giorgiev Kandilarov, a marcat inițierea unui parteneriat transfrontalier menit să conducă la dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări.
Referitor la proiectul autostrăzii, prefectul Culețu a ținut să precizeze: "Am ambiția de a demara acest proiect alături de Bulgaria și Grecia și cred că, în ciuda faptului că pentru moment el este un vis, dacă vom crede împreună în el, autostrada din jurul Mării Negre va deveni realitate". Totodată, Culețu a subliniat necesitatea acestui parteneriat în vederea unei accesări mai ușoare a fondurilor europene: "Cred că dacă îl vom susține împreună, proiectul va avea mai multe șanse de realizare".
De menționat este faptul că, până la demararea propriu-zisă a proiectului, atât prefectura Constanța, cât și instituția guvernatorului Giorgiev Kandilarov au de purtat o serie de negocieri cu Guvernul României, respectiv al Bulgariei, dar și cu Ministerele Transporturilor din cele două țări. "Vom face lobby în fața guvernului pentru sprijinirea acestui proiect pentru că, dincolo de oportunitățile de afaceri care vor rezulta de aici, este vorba, de asemenea, de o pluritate de similitudini culturale între România și Bulgaria", a declarat Culețu.
Despre proiectul autostrăzii Salonic – Varna – Constanța, atât prefectul Culețu, cât și guvernatorul provinciei bulgare au afirmat că nu ar trebui să fie unul dificil, singurul aspect eventual delicat fiind cel legat de înălțimea munților Caucaz. "Având în vedere că vorbim despre o autostradă a cărei lungime măsoară 7.000 de kilometri, trebuie să luăm în considerare toate detaliile, iar înălțimea masivelor din Caucaz nu este de neglijat", a explicat guvernatorul provinciei Varna. Prefectul Culețu nu a putut preconiza un termen la care lucrările la autostrada Salonic – Varna – Constanța ar putea să înceapă.
Cu ocazia întrevederii de vineri cu omologul său bulgar, prefectul Dănuț Culețu i-a lansat acestuia invitația oficială de a participa la întâlnirea de la Constanța cu guvernatorul Salonicului, eveniment la care și-au anunțat prezența și guvernatorii provinciilor Silistra și Dobrici. Planificată pentru finele lunii februarie, întâlnirea la care guver-natorul Giorgiev Kandilarov și-a confirmat deja participarea are drept scop dezbaterea exactă a pașilor care trebuie urmați în cadrul proiectului autostrăzii transfrontaliere.
În cadrul aceluiași eveniment de vineri, Culețu și guvernatorul provinciei bulgare au abordat și subiectul unor posibile colaborări între centrele universitare ale celor două țări.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6936 secunde