Premierul Canadei a comis-o din nou. A stârnit răsul audienței la Seoul

250
Premierul Canadei a comis-o din nou. A stârnit răsul audienței la Seoul - canada-1684592942.jpg

Articole de la același autor

De-a lungul timpului, prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau a provocat ilaritate la întâlnirile de nivel înalt. Ultima de acest fel a fost la Seoul unde l-a întâlnit pe Kim Jin-pyo, preşedintele Adunării Naţionale a Coreei de Sud, potrivit The Guardian.


Înaintea summitului G7 de la Hiroshima, Trudeau şi o delegaţie de miniştri canadieni s-au aflat în Coreea de Sud pentru a marca cea de-a 60-a aniversare a relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, dar şi pentru a încerca să salveze un acord de miliarde de dolari pentru o fabrică de baterii.


Înainte de a ţine un discurs în faţa parlamentului de la Seul, Trudeau a pozat alături de politicieni coreeni, inclusiv de preşedintele Adunării Naţionale, Kim Jin-pyo.


În zgomotul aparatelor de fotografiat, Kim s-a ridicat în vârful picioarelor, ironizând diferenţa de înălţime de 20 cm dintre el şi Trudeau. Premierul canadian s-a aplecat pentru o clipă până la nivelul lui Kim, provocând râsete din partea delegaţiei coreene.


Apoi şi-a desfăcut picioarele şi s-a crăcănat pentru a fi la o înălţime similară cu cea a lui Kim, o mişcare cunoscută în Coreea de Sud sub numele de “picioare de manieră”, menită să egalizeze înălţimea dintre două persoane.


Presa coreeană a lăudat în mare parte gestul, iar publicaţia Chosun l-a calificat chiar drept “o scenă care-ţi încălzeşte inima”.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4461 secunde