Premierul din Peru amenință cu naţionalizarea unui câmp de gaze naturale

79
Premierul din Peru amenință cu naţionalizarea unui câmp de gaze naturale - premierperu-1632745166.jpg

Articole de la același autor

Premierul statului Peru, Guido Bellido, ameninţă că va naţionaliza uriaşul câmp de gaze naturale Camisea, în regiunea Cusco, în cazul în care consorţiul internaţional însărcinat cu exploatarea acestuia nu este de acord să renegocieze distribuirea profitului în favoarea statului.

„Cerem companiei care exploatează şi comercializează gazul de la Camisea să renegocieze distribuirea profitului în favoarea statului, altfel vom opta pentru recuperarea sau naţionalizarea câmpului nostru”, a scris duminică Guido Bellido pe contul său de Twitter, potrivit AFP.

Exploatarea câmpului Camisea din sud-estul Peru se află în mâinile unui consorţiu format din capital american, sud-coreean, algerian, argentinian şi spaniol.

„Trebuie să avem gaz în ţară care să fie accesibil celor care au cel mai puţin”, le-a spus premierul jurnaliştilor în cursul unei întâlniri cu organizaţiile sindicale la Arequipa, acuzând, de asemenea, că ţara sa trebuie să plătească pentru consumul său la costuri internaţionale.

Potrivit guvernului de la Lima, peste 1,2 milioane de locuinţe primesc în prezent gaze naturale, o şesime din gospodăriile peruane.

Peru exportă gaze naturale lichefiate în Mexic, China, Japonia, Coreea de Sud şi unele ţări europene.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 18 Noiembrie 2016
Stire din Actual : Mall cuprins de flăcări. Patru morți
Pagina a fost generata in 0.3741 secunde