Preşedintele Argentinei îl invită pe Papa Francisc în vizită în ţara sa natală

239
Preşedintele Argentinei îl invită pe Papa Francisc în vizită în ţara sa natală - 1-1705048111.jpg

Articole de la același autor

Noul preşedinte al Argentinei, Javier Milei, îl invită pe Papa Francisc (87 de ani) în ţara sa natală, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului argentinian, în ceea ce pare a fi o „ramură de măslin” întinsă suveranului pontif după criticile din ultimii ani la adresa acestuia, informează agenţia Reuters.

Milei solicită ca Papa să viziteze Argentina întrucât „prezenţa şi mesajul său vor contribui la unificarea ţării şi ne vor da puterea colectivă necesară pentru a apăra pacea, a munci pentru prosperitate şi a îmbunătăţi situaţia ţării”, a declarat purtătorul de cuvânt prezidenţial Manuel Adorni.

În trecut, Javier Milei a vorbit despre papă folosind expresiile „imbecil” şi „omul diavolului pe Pământ”, dar, după ce a fost ales preşedinte, în noiembrie anul trecut, şi-a schimbat atitudinea, utilizând cuvintele „Sfinţia Sa”.

Biroul prezidenţial a precizat că Milei şi Papa Francisc au discutat telefonic după scrutinul prezidenţial din Argentina, noul preşedinte al acestei ţări exprimându-şi speranţa că suveranul pontif va vizita ţara foarte curând.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.461 secunde