Președintele Bundestagului german cere suspendarea temporară a extinderii UE

201
Președintele Bundestagului german cere suspendarea temporară a extinderii UE - lammert-1350217434.jpg
Uniunea Europeană nu mai poate primi pentru moment noi state membre, în timp ce membri existenți au în continuare mult de lucru asupra consolidării, a declarat președintele Bundestagului, camera inferioară a parlamentului german, citat, ieri, de un săptămânal german, relatează agenția Reuters. 


Comentariile sale sunt susceptibile să dezamăgească țări precum Croația, care speră să adere la UE în 2013, și altele din Balcani, ce doresc să se alăture blocului celor 27. 

"Nu cred că Uniunea Euro-peană este capabilă să se extindă în viitorul apropiat", a declarat Norbert Lammert, citat într-un articol publicat de ziarul "Welt am Sonntag". "Avem atât de multe sarcini urgente de finalizat în termeni de consolidare a comunității, încât ar trebui să nu lăsăm încă o dată ambiția să ia locul stabilizării necesare", a subliniat el.

Lammert a avertizat contra admiterii Croației prea repede în UE: "Trebuie să luăm în serios raportul Comisiei Europene asupra progreselor, în special în lumina experiențelor pe care le-am avut cu Bulgaria și România. Croația nu este încă în mod clar pregătită pentru aderare", a mai declarat el.

Potrivit lui Lammert, statele succesoare ale fostei Iugoslavii au avut perspectiva de a deveni membri ai UE, dar, adaugă el, ele aveau nevoie să își creeze condițiile pentru aderare. "Nu trebuie să se permită ca bunele intenții să ia locul schimbărilor ce pot fi demonstrate", a insistat.

Sentimentul este moderat în UE față de continuarea extinderii, cu cetățeni care se concentrează asupra propriilor lor dificultăți economice și guverne confruntate cu criza datoriilor. State din Balcani ce aspiră să adere la UE se luptă pentru a îndeplini criteriile de reformă.

v v v

Cancelarul german Angela Merkel a repetat, sâmbătă, că vrea să ajute Grecia când va vedea progrese în materie de reforme economice, într-un videoclip postat pe site-ul guvernului german.

La patru zile după o deplasare la Atena, unde și-a exprimat sprijinul pentru programul de reforme al primului ministru Antonis Samaras, ea a evocat din nou progresele în curs de desfășurare.

"Am impresia că pas cu pas nu există niciun progres vizibil, de multe ori mai lent decât ne-am așteptat, dar ar trebui să dăm din nou o șansă Greciei", a declarat Merkel.


Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2044 secunde