Primul proces împotriva BioNTech începe luni. O femeie a dat compania în judecată

348
3 min citire
Primul proces împotriva BioNTech începe luni. O femeie a dat compania în judecată - comirnatybooster-1686498375.jpg
Compania germană BioNTech, care alături de grupul american Pfizer a furnizat vaccinuri anti-Covid, se va afla în instanță luni, într-un caz în premieră, în care o femeie solicită despăgubiri pentru reacțiile adverse suferite în urma vaccinării, relatează Reuters.
Femeia, care a cerut ca numele său să nu fie făcut public, cere BioNTech cel puțin 150.000 de euro despăgubiri, conform unui tribunal din Hamburg. Petenta acuză că a suferit dureri în partea superioară a corpului, extremități umflate, oboseală și probleme de somn din cauza vaccinului. Primul termen are loc luni.
Avocatul Tobias Ulbrich, de la casa Rogert & Ulbrich, a precizat că a țintit să atace în justiție evaluarea autorităților de reglementare ale Uniunii Europene și Germaniei că vaccinul BioNTech are un profil risc-beneficiu pozitiv.
Legislația germană prevede faptul că producătorii de medicamente și vaccinuri sunt singurii răspunzători pentru plata daunelor pentru efecte secundare dacă dovezile medicale indică faptul că produsele lor produc efecte negative disproporționate comparativ cu beneficiile lor sau dacă informările de pe etichete sunt greșite.
Compania respinge acuzațiile, BioNTech care are autorizație de distribuție în Germania pentru vaccinul dezvoltat cu Pfizer, a afirmat că a conchis, după o analiză atentă, că acest caz este lipsit de fond.
“Profilul pozitiv beneficiu-risc al vaccinului rămâne pozitiv și profilul de siguranță a fost bine caracterizat”, a spus firma producătoare. Reprezentanții BioNTech au subliniat că 1,5 miliarde de oameni au primit vaccinul în întreaga lume, inclusiv peste 64 de milioane în Germania.
Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) spune că vaccinul BioNTech, cel mai frecvent folosit în lumea occidentală, este sigur de utilizat.
Într-o conferință de presă de săptămâna trecută, EMA a reafirmat beneficiile tuturor vaccinurilor pe care le-a aprobat cu COVID, inclusiv cele ale BioNTech. EMA a spus că numai în primul an s-a estimat că vaccinurile au ajutat la salvarea a aproape 20 de milioane de vieți la nivel global. Referindu-se la efectele adverse, EMA a precizat că, există un risc foarte mic de miocardită și pericardită, două tipuri de inflamație a inimii, în urma vaccinării în principal pentru bărbații tineri.
Până în mai, EMA a înregistrat aproape 1,7 milioane de rapoarte privind reacții adverse, ceea ce înseamnă 0,2 pentru fiecare 100 de doze administrate.
Aproape 768 de milioane de doze de vaccin au fost administrate în Spațiul Economic European (SEE), care include cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Cele mai frecvente efecte secundare temporare sunt durerile de cap, febra, oboseala și durerile musculare.
Nu este clar cine ar plăti cheltuielile de judecată sau despăgubirile în cazul în care reclamantul va câștiga cauza. Conform unor surse, unele dintre acordurile de cumpărare ale UE cu producătorii de vaccinuri, inclusiv BioNTech-Pfizer, conțineau derogări de răspundere totală sau parțială, atât pentru costurile legale, cât și pentru eventualele compensații. Acest lucru ar putea obliga guvernele UE să suporte unele dintre costuri.
Germania are o schemă de sprijin financiar de la stat pentru persoanele care suferă daune permanente din cauza vaccinurilor. Acesta este cunoscut sub numele de program de compensare fără vină, dar participarea la program nu blochează pe cineva să solicite despăgubiri separat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0412 secunde