Proiectul de lege european privind libertatea presei avansează

166
Proiectul de lege european privind libertatea presei avansează - 1-1687420617.jpg
Un proiect de lege al UE pentru protejarea libertăţii presei a trecut un prim pas crucial, cu un acord între statele membre, dar prevederile care lasă uşa deschisă spionării jurnaliştilor în numele securităţii naţionale ridică îngrijorări, informează agenţia AFP.

Textul prevede o serie de măsuri pentru apărarea pluralismului şi independenţei mass-media în faţa ameninţărilor tot mai mari, atât interne, cât şi externe la adresa UE, a subliniat ministrul suedez al culturii, Parisa Liljestrand, a cărei ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

La o reuniune a ambasadorilor Celor 27, doar Polonia şi Ungaria, ţări criticate în mod regulat din cauza controlul puterii asupra mass-media, au votat împotriva textului, care conţine cerinţe de transparenţă privind proprietatea mass-media şi atribuirea publicităţii de stat.

Regulamentul acoperă, de asemenea, respectarea confidenţialităţii surselor jurnalistice de către guverne şi interzicerea utilizării programelor de spionaj în dispozitivele folosite de jurnalişti. Astfel de practici de spionaj au afectat recent mai multe ţări europene, inclusiv Ungaria, Polonia şi Grecia.

Dar, în comparaţie cu propunerea iniţială prezentată de Comisia Europeană în septembrie, compromisul convenit lărgeşte posibilităţile de excepţii şi insistă asupra „responsabilităţii statelor membre în protejarea securităţii naţionale”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 01 Octombrie 2019
Stire din Social : Cuget Liber angajează corector
Pagina a fost generata in 1.1832 secunde