Regimul Bashar al-Assad, Iranul, Hezbollah și Rusia pregătesc o vastă ofensivă în Siria (surse)

158
Regimul Bashar al-Assad, Iranul, Hezbollah și Rusia pregătesc o vastă ofensivă în Siria (surse) - siria-1443718409.jpg

Articole recomandate

Sute de militari iranieni au sosit în Siria, în ultimele zece zile, pentru a se alătura armatei siriene și militanților Hezbollah într-o ofensivă terestră majoră antiinsurgentă și antiteroristă, susținută aerian de Rusia, afirmă surse libaneze citate de site-ul agenției Reuters.


"Raidurile aeriene ruse vor fi urmate în scurt timp de o ofensivă a armatei siriene și a aliaților. Este posibil ca operațiuni majore să aibă loc în zonele Idlib și Hama", a explicat un oficial militar libanez care cunoaște situația de pe teren, informează Realitatea.net.

Conform altei surse, ofensiva va avea obiectul capturării teritoriilor ocupate de insurgenții care luptă împotriva regimului Bashar al-Assad.

Iranul și mișcarea șiită libaneză Hezbollah sunt principalii aliați regionali ai Administrației Bashar al-Assad. Rusia, un aliat internațional al regimului de la Damasc, a inițiat miercuri raiduri aeriene în Siria, vizând, oficial, rețeaua teroristă Stat Islamic.



Conform unor surse, aviația militară rusă a atacat poziții insurgente, spre nemulțumirea Statelor Unite și a altor țări occidentale, care oferă susținere opoziției siriene.

"Avangarda forțelor terestre iraniene a ajuns deja în Siria. Este vorba de soldați și ofițeri. Nu sunt doar instructori, este vorba de sute de militari care au echipamente moderne și armament. Vor urma alții", a spus un alt oficial libanez.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește 250.000 de morți.



Senatorul american John McCain a declarat, joi, că bombardamentele rusești lansate, de miercuri, în Siria, au vizat rebeli antrenați și finanțați de CIA pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), relatează Reuters și AFP.

"Pot confirma cu siguranță că aceste lovituri aeriene au vizat Armata Siriană de Eliberare sau grupări care au fost înarmate și antrenate de CIA", a declarat John McCain, joi dimineață, pentru CNN.

La rândul său, Hassan Haj Ali, șeful grupării rebele Liwa Suqour al-Jabal, a declarat, pentru Reuters, că bombardamentele rusești din Siria au lovit o tabără de pregătire a rebelilor care au fost antrenați de CIA în Qatar și Arabia Saudită. Hassan Haj Ali a precizat că tabăra aflată în provincia Idlib a fost lovită de circa 20 de rachete în două atacuri diferite.

CIA a desfășurat un program de pregătire sub acoperire pentru grupuri ale rebelilor sirieni, considerate moderate de statele occidentale care au sprijinit revolta împotriva lui Assad.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3138 secunde