Regina Elizabeth II nu va participa la summitul Commonwealth

54
Regina Elizabeth II nu va participa la summitul Commonwealth - elizabethii-1367942560.jpg
Regina Elizabeth II, în vârstă de 87 de ani, nu va participa la viitorul summit al Commonwealth în noiembrie, pentru prima dată din 1971, a anunțat marți palatul Buckingham într-un comunicat.

Buckingham nu a oferit nicio explicație pentru această absență, precizând pur și simplu, că suverana "va fi reprezentată de prințul Charles", fiul său, la acest summit organizat în Colombo, Sri Lanka.

Potrivit unei surse apropiate palatului, această decizie a fost luată în scopul reducerii călătoriilor în străinătate ale reginei. Membrii familiei regale au fost însărcinați să o reprezinte pe suverană anul trecut la mai multe deplasări efectuate în cadrul jubileului său.

Tot potrivit acestei surse, absența reginei nu este legată de controversa privind organizarea summitului la Colombo. Această alegere a fost contestată de Canada care a amenințat că nu va participa la summit dacă Sri Lanka nu va răspunde acuzațiilor privind atrocitățile comise de armată împotriva separatiștilor tamuli în 2009.
Regina, care a sărbătorit în acest an 60 de ani de la încoronare, a fost spitalizată în martie timp de 24 de ore din cauza unor "simptome de gastroenterită". Aceasta a fost prima sa spitalizare din ultimii zece ani, care a constrâns-o să își anuleze mai multe angajamente, între care o călătorie oficială la Roma.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2768 secunde