Români tratați ca sclavi, pe o exploatare forestieră din Cehia

615
Români tratați ca sclavi,  pe o exploatare forestieră din Cehia - exploatareforestiera-1311863832.jpg
Unul din cele mai ample cazuri de trafic de persoane din istoria Cehiei, în care au fost implicați și cetățeni români, exploatați în condiții de sclavie de către companii forestiere aflate în proprietatea statului ceh, a fost raportat în Germania, iar poliția română anchetează informațiile.

Potrivit Agerpres, poliția cehă nu a demarat proceduri de urmărire penală. "Noi strângem informații, evaluăm și analizăm aceste fapte noi, dar nu am lansat încă proceduri de urmărire penală", a declarat purtătorul de cuvânt al echipei de poliție însărcinată cu descoperirea criminalității organizate din Cehia, Petr Hantak. El a adăugat că, din acest motiv, nu poate oferi nicio informație despre caz.

Abuzul teribil asupra muncitorilor străini a început în piața vietna-meză Sapa din Praga, în 2009, când mediatori ai forței de muncă au oferit bărbați și femei din Vietnam pentru a fi pregătiți să muncească pentru compania forestieră de stat Lesy Ceske Republiky (LCR).

"Părea credibil, dar contractele pe care le-au semnat erau în limba cehă, iar interpreților nu le-au fost arătate. În plus, era vorba de contracte de formare profesională, conform cărora muncitorilor urma să li se plătească 500 de coroane pentru plantare de copaci", a de-clarat avocata Stepanka Mikova, descriind prima acțiune de recrutare.

Ea, împreună cu alți avocați, reprezintă peste 100 de persoane care au depus plângere, ceea ce reprezintă doar o zecime din cei 1.500 - 2.000 de străini care au muncit în regim de sclavie în Cehia, conform Ministerului ceh al Muncii. Cei 100 de reclamanți cer banii promiși și pedepsirea persoanelor care i-au maltratat timp de mai mult de un an și se așteaptă ca alții să se alăture acțiunii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 17 Decembrie 2010
Stire din Cetățenești : "Ați văzut drac mort?"
Pagina a fost generata in 0.5424 secunde