Concurs Românii cheltuiesc milioane de euro online pe turism

262

Articole de la același autor

În primele cinci luni ale anului 2008, vânzările din tranzacțiile online din segmentul turism-transporturi s-au ridicat la valoarea de 13 milioane de euro și vor depăși suma de 25 milioane de euro până la finalul anului, potrivit datelor Gecad ePayment, informează NewsIn.
Valoarea tranzacțiilor online în segmentul turism-transporturi, în 2007, a fost de 15,5 milioane euro. Cea mai mare parte a tranzacțiilor a fost reprezentată de achiziția de bilete de avion, o pondere mai mică revenind pachetelor turistice. Tranzacțiile online din sectorul transportului și turismului au reprezentat 20% din numărul de tranzacții înregistrate în sistemul ePayment pentru anul 2007.
"Din ianuarie până în prezent, vânzările online în industria turismului și transporturilor au înregistrat o valoare de peste 13 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 60% față de aceeași perioadă a anului trecut. În consecință, segmentul asigurărilor de călătorie online prezintă un potențial de dezvoltare tot mai mare", declară Carmen Sebe, director general GECAD ePayment.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1535 secunde