Secretul protecției împotriva cancerului

546
Oamenii de știință japonezi și scoțieni susțin că au descoperit o verigă lipsă în sistemul de protecție al celulelor împotriva cancerului. Cercetătorii au descoperit modul în care celulele "schimbă" gena numită p53, responsabilă de blocarea formării și dezvoltării tumorilor.
Descoperită acum 30 de ani, gena p53 are un rol vital în menținerea sănătății organismului, obligând celulele bolnave să se autodistrugă. P53 împiedică multiplicarea celulelor bolnave, în timp ce zonele afectate sunt reparate.
În jumătate dintre cazurile de cancer, gena este fie avariată, fie inactivă, lăsând cale liberă celulelor bolnave să se multiplice și să formeze tumori canceroase.
În proiectul lor științific, cercetătorii au folosit peștele zebră pentru a descoperi modul în care gena p53 devine activă sau inactivă.
În urma studiului, ei au des-coperit  că gena p53 produce nu doar cunoscuta proteină p53, dar și o alternativă a ei, cunoscută sub denumirea de izoform.
"Cunoașterea modului în care gena este controlată în celule este extrem de importantă, pentru că ne ajută în descoperirea unor noi metode de a preveni transformarea celulelor sănătoase în cancer", a declarat profesorul David Lane de la Universitatea Dundee, din Scoția, citat de bbc.co.uk.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7673 secunde