Sicriul Reginei Elisabeta a II-a a ajuns la Edinburgh și a fost depus la Palatul Holyroodhouse

166
Sicriul Reginei Elisabeta a II-a a ajuns la Edinburgh și a fost depus la Palatul Holyroodhouse - regina-1662911427.jpg

Articole de la același autor

Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege al Marii Britanii. Vineri seară, el a susținut primul discurs public în calitate de nou suveran al Marii Britanii. El a părăsit Castelul Balmoral, vineri după-amiază, și a ajuns la Londra, la Palatul Buckingham alături de soția sa, regina consoartă Camilla. Înainte de a intra în palatul regal, Charles a salutat mulțimea, a dat mâna cu oamenii strânși în fața porților și le-a primit direct condoleanțele și urările de bine pentru domnia pe care o începe. Regele a avut apoi prima sa audiență oficială cu Liz Truss, șefa guvernului britanic. După această întâlnire, Charles s-a adresat pentru prima oară națiunii în calitate de Rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, potrivit Digi24

Cortegiul funerar al Reginei Elisabeta a II-a a ajuns la Edinburgh. După o călătorie de 6 ore, cu mai multe opriri pe traseu, pentru a permite oamenilor să-și ia rămas bun, sicriul a fost depus în Sala Tronului de la Palatul Holyroodhouse, reședința oficială a monarhului britanic din capitala Scoției, unde va rămâne până luni.

Prinţul William a declarat duminică că este onorat că a primit titlul de prinţ de Wales cu prilejul unei convorbiri cu prim-ministrul Ţării Galilor, Mark Drakeford, a precizat Palatul Kensington într-un comunicat, informează Reuters.

William a primit acest titlu, deţinut anterior de tatăl lui timp de peste 50 de ani, după moartea bunicii sale regina Elisabeta a II-a săptămâna trecută.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5932 secunde