Spania: Justiția blochează învestirea lui Carles Puigdemont
Articole recomandate
Jaf de 175.000 de euro, comis de trei români în cimitirele din Franţa. Metoda prin care acţionau
28 Aprilie 2024
400 de tone de alimente sunt în drum spre Gaza. O navă cu ajutor umanitar a plecat din Cipru
28 Aprilie 2024
Plângere la CNCD împotriva premierului Marcel Ciolacu. Este acuzat de „discriminarea moldovenilor”
28 Aprilie 2024
Tornade impresionante lovesc centrul Statelor Unite!
27 Aprilie 2024
Curtea Constituțională a Spaniei a anunțat, ieri, că a blocat învestirea ca șef al executivului catalan a lui Carles Puigdemont, exilat în Belgia în timp ce face obiectul unei proceduri judiciare în țară, relatează AFP.
"Curtea Constituțională a decis, în unanimitate, să suspende preventiv învestirea lui Puigdemont, cu excepția cazului în care el se prezintă personal la Parlamentul Regional (care se ocupă de această învestire), având în prealabil asupra lui o autorizație judiciară", a afirmat comunicatul dat publicității de Curte la finalul unei lungi reuniuni.
Ședința de învestire este prevăzută, marți, în plenul Parlamentului de la Barcelona.
"Magistrații consideră esențial ca Puigdemont să fie prezent personal în fața Camerei și să obțină în prealabil o autorizație din partea judecătorului însărcinat cu urmărirea penală în dosarul pentru rebeliune și răzvrătire care îl vizează", a precizat textul.
Carles Puigdemont dorea să fie învestit prin videoconferință sau fiind reprezentat de un alt deputat.
Pe de altă parte, magistrații i-au avertizat pe membrii Parlamentului catalan în legătură cu responsabilitățile lor, inclusiv penale, în cazul nesupunerii la această suspendare.
Tribunalul a acordat, totuși, un termen de zece zile pentru a decide dacă acceptă recursul depus de guvernul spaniol care viza să obțină anularea numirii lui Puigdemont drept candidat la șefia Executivului Regional.
Până atunci, Curtea va examina recursul prezentat de deputații partidului lui Carles Puigdemont în replică la cel înaintat de guvern. Magistrații au subliniat că vor accepta să asculte argumentele deputaților, inclusiv pe Carles Puigdemont.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 23 Ianuarie 2018
Luni, 22 Ianuarie 2018
Luni, 29 Ianuarie 2018
Joi, 18 Ianuarie 2018
Joi, 28 Decembrie 2017
Miercuri, 20 Decembrie 2017
Joi, 14 Decembrie 2017
Marţi, 28 Noiembrie 2017
Luni, 27 Noiembrie 2017
Vineri, 01 Decembrie 2017