Statul insular Kiribati, primul care a intrat în Noul An. Urmează Noua Zeelandă și Australia

433
Statul insular Kiribati, primul care a intrat în Noul An. Urmează Noua Zeelandă și Australia - 1640922559563-1704020866.jpg
Când România este pe ultima sută de metri a pregătirilor de Revelion, în alte părți ale lumii, artificiile anunță deja primele clipe ale anului 2024. Cele mai „grăbite” zone geografice sunt în Oceanul Pacific.


Turiștii așteaptă cu nerăbdare focurile de artificii în Sydney În Sydney, Australia, sute de mii de oameni vor asista la focurile de artificii din port, relatează BBC.
13.000 de artificii vor fi lansate de pe acoperișurile a 5 clădiri din apropierea portului. Luminile de pe cer vor „dansa” pe ritmurile muzicii care va răzbate din boxe uriașe. 8 tone de obiecte pirotehnice vor fi lansate de la Sydney Harbour Bridge și Opera House.
„Este iconic pentru că este primul foc de artificii și este prima sărbătoare a Anului Nou, așa că este foarte frumos”, a declarat Christopher Maldonado, venit pentru show tocmai din Chile.


Un alt turist a povestit cum s-au trezit la ora locală 3.00 pentru a „prinde cel mai bun loc”. Țara va intra oficial în 2024 la ora 15.00, ora României.
Insula Crăciunului din Kiribati a trecut în noul an. Auckland, primul mare oraș care va păși 2024 Cea mai mare insulă din Kiribati, Kiritimati, supranumită și Insula Crăciunului, 5.000 de oameni, a fost prima zonă locuită care a intrat în noul an.
Potrivit Canberra Times, nu au fost planificate evenimente majore. Kiritimati, care se află pe Linia Internaționale de Schimbare a Orei, este cea mai estică dintr-un șir de insule de corali din Pacific, cunoscute sub numele de Insulele Line.


Insulele Chatham, parte a teritoriului Noii Zeelande, au intrat în 2024 la ora 12.15, ora României. Insulele, situate la aproximativ 800 de kilometri este de Insula de Sud a Noii Zeelande, sunt locuite de aproximativ 700 de oameni. La ora 13.00, ora României, Auckland, (Noua Zeelandă) va deveni primul centru internațional important care întâmpină anul 2024. Focuri de artificii vor lumina Sky Tower, împreună cu un spectacol de lasere, lumini și animație sincronizat cu alte repere, inclusiv Podul Portului din Auckland.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Duminică, 31 Decembrie 2023
Stire din Actual : Cum sărbătoresc alte țări Anul Nou
Pagina a fost generata in 0.4309 secunde