Strângere de fonduri pentru un polițist american cu origini românești, împușcat în timp ce apăra comunitatea

143
Strângere de fonduri pentru un polițist american cu origini românești, împușcat în timp ce apăra comunitatea - andrei-1639918572.jpg

Articole de la același autor

Un poliţist american cu origini româneşti, Tyler Moldovan, se află în stare critică internat într-un spital local după ce a fost împuşcat de un individ înarmat săptămâna aceasta în timpul unei operaţiuni în Phoenix (Arizona). Colegii lui de la Phoenix Law Enforcement Association s-au mobilizat şi au organizat un eveniment de strângere de fonduri, informează sâmbătă ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, care a lansat un apel pentru donaţii în sprijinul ofiţerului de poliţie.

Tyler a fost împuşcat de un individ, marţi, în timp ce apăra comunitatea. Ajuns la locul unui incident banal, poliţiştii au organizat marţi dimineaţă, într-o zonă din Phoenix, un perimetru pentru a localiza un individ care perturba liniştea publică. Ofiţerul Moldovan îl întrebase pe suspectul pe care l-a identificat dacă are arme, iar acesta i-a spus că nu. În acel moment, suspectul a scos o armă şi l-a împuşcat pe ofiţerul de 22 de ani, de aproximativ opt ori, inclusiv în cap. Individul a continuat să tragă în Moldovan după ce acesta a căzut la pământ. Apoi, atacatorul a fost imobilizat de colegii ofiţerului Moldovan, iar acesta a fost resuscitat şi dus la spital, scrie ambasadorul pe pagina sa de Facebook.

Fundaţia Poliţiei din Phoenix acceptă donaţii pentru a-l sprijini pe ofiţerul Moldovan şi familia acestuia. Donaţiile se pot face pe pagina fundaţiei https://phoenixpolicefoundation.org/moldovan?fbclid=IwAR0JCclE2OlYla021T0spMP0HutXzqwZbuuMoPqgPb-nOFKwFcxjZswaGYg.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3575 secunde