Summitul de la Vilnius: Cine se teme de Uniunea Europeană?

170
Summitul de la Vilnius:  Cine se teme de Uniunea Europeană? - euro-1384348944.jpg

Articole recomandate

Este o toamnă deosebit de activă pentru Europa de Est: în timp ce Uniunea Europeană pregătește, pentru 28 și 29 noiembrie, un summit la Vilnius cu țările Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova

și Ucraina), Moscova încearcă prin toate mijloacele să deraieze relațiile UE cu fiecare dintre aceste țări pentru a le atrage în noul său proiect hegemonic, Uniunea Economică Euroasiatică, scrie ziarul El Pais.

În timp ce lumea întreagă dă drept sigur declinul european, Rusia nu precupețește niciun efort pentru a evita orice avans al UE spre spațiul post-sovietic. Veriga cea mai slabă a cedat în septembrie. Este vorba de Armenia, a cărei economie este amplu controlată de Rusia. Erevanul avansase destul de mult în negocierile cu UE, dar Rusia a reușit să-și impună argumentele, iar Armenia și-a anunțat intenția de a se alătura Uniunii Euroasiatice.

Mai puțină influență are Moscova în Azerbaidjan, dar în acest caz nu trebuie să facă mari presiuni: contractele de gaz dorite de Europa și așa numita "diplomație a caviarului", ce constă în cumpărarea de cadouri la zeci de parlamentari occidentali pentru a contracara criticile împotriva regimului, ajută Baku să obțină ce vrea de la UE fără să facă vreo concesie semnificativă.

Până acum, Georgia și Republica Moldova au fost cele mai explicite în europenismul lor. Însă noul premier georgian, Bidzina Ivanișvili, nu își ascunde intenția de a-l trimite la închisoare pe președintele Saakașvili când i se va încheia mandatul. Rusia, spre deosebire de UE, a dat de înțeles că acest lucru nu reprezintă un impediment pentru intrarea Georgiei în Uniunea Euroasiatică.

Republica Moldova se teme că presiunile ruse vor crește după amenințările împotriva exporturilor sale și gluma răuvoitoare făcută la Chișinău de vicepremierul rus Dimitri Rogozin, care le-a urat moldovenilor "să nu înghețe de frig la iarnă", făcând aluzie la dependența față de gazul rus. Rusia folosește pentru aceste țări aceleași mijloace de presiune ca și pentru statele membre ale UE: robinetul gazului, conflictele teritoriale, minoritățile rusești, frânarea exporturilor relevante, în paralel cu susținerea partidelor, candidaților și ONG-urilor rusofile.

Ținta cea mai râvnită de Rusia și de UE este însă Ucraina, nu doar pentru dimensiunea și poziția sa strategică, ci și pentru incomparabila sa valoare simbolică. Rivalitatea dintre Rusia și UE se împletește însă cu politica internă ucraineană: președintele Ianukovici refuză să cedeze la exigențele Bruxelles-ului privind eliberarea din închisoare a disidentei Iulia Timoșenko, acuzată de încheierea unor acorduri de cumpărare de gaz favorabile Rusiei. Nu depinde însă totul de manevrele rusești: elitele ucrainene par dispuse să năruiască planurile ambelor părți ca urmare a interminabilelor certuri interne și a loviturilor de teatru. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5973 secunde