Sute de pompieri se luptă cu incendiile de lângă Atena

162

Articole recomandate

Sute de pompieri se luptau cu flăcările în apropiere de Atena, ieri, unele dintre incendii fiind provocate de romi, care au dat foc unor gunoaie, relatează Reuters.
Circa 30 de pompieri și două elicoptere se luptă cu flăcările lângă orașul industrial Aspropyrgos, la 20 kilometri vest de Atena.
Incendiile se apropie de autostrada Attiki Odos, care face legătura între Atena și rețeaua națională de șosele, iar oficialii au început să orienteze circulația spre drumuri paralele.
Cel puțin patru case au fost avariate, iar alte câteva zeci sunt amenințate în această zonă industrială. Sute de fabrici, depozite și societăți au sediile în Aspropyrgos.
Incendii se mai înregistrează în centrul, nordul Greciei și pe insula Andros.
"Situația este încă dificilă, dar casele nu sunt amenințate", a spus un oficial din Aspropyrgos. "Se pare că unele dintre incendii au izbucnit într-o tabără de romi, în această dimineață", a precizat el.
Oficialii serviciilor de pompieri au spus că deocamdată nu pot spune dacă incendiile vor fi sub control în curând, și asta pentru că ieri se așteptau rafale puternice de vânt, care ar fi putut ațâța flăcările.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.7063 secunde