Tipografia - o meserie care nu se mai învață

Vorbeam cu ei, colegii mei tipografi, și realizam că, de fapt, am în față profesioniști care devin pe zi ce trece mai prețioși. Valentin Rorman, Costică Comnea, Constantin Văduva, Cornelia Farcaș, Maricica Dumitru, Vasile Pârlog sau Chirața Uciu sunt doar câteva nume de meșteri tipografi care nu și-au părăsit locul de muncă unde au învățat meserie, dedicându-se chiar instruirii discipolilor. Și aceasta pentru că meseria pe care ei au căpătat-o în ani de muncă, acum fie se fură, bineînțeles de către ucenicii care și-o mai doresc, fie se fac școli care, la fel ca tot ceea ce înseamnă educație la ora actuală în România, sunt total pe dinafara practicii.
Într-o lume dominată eminamente de puterea calculatorului și de… "nocivitatea" Internetului, a elogia invenția lui Johannes Gensfleische zum Gutenberg - cea care a dat sens evoluției materiale și spirituale a umanității - pare o nostalgie ieftină. Și totuși, dacă am sta preț de o clipă și ne-am gândi ce ar însemna viața noastră fără ziare, reviste, cărți și tot ceea ce înseamnă producție de tipar am realiza importanța anului 1450 – piatra de temelie a galaxiei Gutenberg – inventatorul tiparului cu caractere mobile.
De fapt, aniversarea Zilei Tipografilor se leagă mai concret de ziua jertfei a 102 tipografi bucureșteni, uciși în 1918, în timpul manifestației pașnice a slujitorilor tiparului pentru revendicările lor social-economice, precum și pentru ceea ce numim noi astăzi "libertatea presei".
În urma progresului din ultimii ani, multe dintre meseriile de altădată din domeniul industriei tiparului - cum ar fi zețari sau linotipiști - au fost înlocuite de procese complexe de neimaginat. De altfel, ar fi multe de povestit despre istoria tipografiei românești, dar colegii noștri cel mai bine știu să-și facă meseria. De aceea le dorim tuturor, fără excepție și supărare că nu i-am nominalizat, să fie sănătoși!