UE formulează 19 condiții pentru ca Ucraina să devină membru asociat

315
UE formulează 19 condiții pentru ca Ucraina să devină membru asociat - ucraina-1360584616.jpg
Consiliul Uniunii Europene și-a confirmat interesul pentru a semna cu Ucraina un acord de liber schimb și de acordare a statutului de membru asociat. 


Comisarul european pentru extindere și politică europeană de vecinătate, Stefan Fule, aflat săptămâna trecută la Kiev, a precizat data și condițiile de semnare a documentelor. În pofida faptului că președintele și premierul Ucrainei l-au ascultat cu atenție și fără obiecții pe Fule, unii dintre membrii Partidului Regiunilor au venit cu declarații scandaloase, notează cotidianul rus "Nezavisimaia Gazeta". 

"Declarațiile lui Fule sunt «bădărănești», la fel ca toată politica Europei la adresa Ucrainei", a declarat deputatul Vadim Kolesnicenko, exprimând-și indignarea în legătură cu faptul că un reprezentant al UE se amestecă în treburile interne ale Ucrainei. "Trebuie să fii odios ca să-i indici unui stat suveran cum trebuie să funcționeze sistemul său juridic. Cine este acest Fule ca să ne spună pe cine trebuie să elibereze sistemul juridic al Ucrainei (pe Iulia Timoșenko sau Iuri Luțenko?)", și-a exprimat indignarea reprezentantul partidului aflat la putere în Ucraina.

Kolesnicenko a subliniat, de asemenea, că puterea de la Kiev știe după ce se ghidează UE.

"Noi înțelegem foarte bine că Europa nu are, de fapt, nevoie de Ucraina. Acordul de asociere este o măsură exclusiv de atenționare, pentru ca Ucraina să nu se integreze în Uniunea Vamală. Astăzi, Europa și Rusia fac ping-pong cu Ucraina", și-a exprimat convingerea deputatul ucrainean.

În opinia unui analist apropiat Partidului Regiunilor, "este posibil ca, de data aceasta, Kolesnicenko să fi spus ceea ce cred, dar nu îndrăznesc să spună șefii de stat".

Într-adevăr, Viktor Ianukovici și Nikolai Azarov au fost puși într-o situație complicată în timpul întâlnirii cu Fule, potrivit "Nezavi-simaia Gazeta". În pofida faptului că premierul ucrainean a încercat să-i spună comisarului european despre planurile și reușitele Ucrainei, oaspetele european a declarat că nu a văzut progrese deosebite comparativ cu situația care se înregistra în timpul vizitei trecute, din septembrie. Fule a amintit că semnarea celor două acorduri importante este planificată să aibă loc în timpul summitului "Parteneriatul Estic", care va avea loc în noiembrie 2013.

"Nu putem aștepta. Fereastra posibilităților este deschisă tocmai acum", a spus Fule, amintind că în 2014 vor avea loc alegeri în Parlamentul European, iar în 2015 - alegeri prezidențiale în Ucraina. De aceea, dacă se va pierde acest moment, acordurile vor mai putea fi semnate abia în 2016.

Stefan Fule a confirmat informația conform căreia UE a elaborat o listă neoficială de 19 condiții, de a căror îndeplinire de către Ucraina depinde perspectiva integrării acestei țări în structurile europene. Cel mai serios factor iritant în această listă este pentru Kiev problema privind renunțarea la așa-zisa justiție selectivă, legată de perspectiva eliberării Iuliei Timoșenko și a lui Iuri Luțenko (fost ministru de interne). Azarov a mai atras atenția asupra unei alte cereri neconfortabile pentru Kiev: să se decidă în legătură cu vectorul integrării - fie în Europa, fie în Uniunea Vamală. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 24 Ianuarie 2013
Stire din Actual : Iulia Timoșenko: "Sunt șocată"
Pagina a fost generata in 0.3329 secunde