Concurs Un reportaj britanic despre corupția din România a fost postat pe internet

288

Articole recomandate

Corupția din România este un fenomen cotidian, răspândit în spitale, dar și pe stadioane și în ministere, cea mai mare problemă fiind aceea a politicienilor corupți care dețin puterea și blochează orice eforturi de reformă, se arată într-un reportaj britanic postat pe site-ul YouTube.
"Din ziua în care se nasc, românii se confruntă cu corupția", afirmă reportajul produs de Journeyman Pictures, o casă independentă de film cu sediul la Londra, specializată în documentare. Materialul video prezintă corupția ca parte a vieții de zi cu zi din România. Reportajul pornește de la nașterea în maternitate, unde "nici nu ți se mai cere mită, se știe că trebuie să o dai", și culminează cu dosarele de corupție la nivel înalt, dintre care sunt prezentate cazurile fostului premier Adrian Năstase și al fostul ministru al agriculturii Decebal Traian Remeș.
"Pe măsură ce cresc, românii își dau seama că sunt o serie de alte servicii ce necesită o abordare «pe sub tejghea». De exemplu, în serviciile publice, unde, dacă nu vrei să ai probleme, cel mai cel mai bine este să-i dai «atenții» funcționarului public", comentează realizatorul britanic.
"Dacă românul devine microbist, ajunge să se confrunte cu lumea tenebroasă a transferurilor ilegale, a evaziunii fiscale și spălării de bani. Desigur, aici nu mai vorbim de corupția la mic nivel. Simpaticul patron al Steaua București trebuie să dea socoteală cu privire la achiziționarea unor terenuri în condiții suspecte. Judecând după dimensiunile casei sale, nu pare a fi foarte sărac", notează reportajul realizat de Journeyman Pictures.
Parlamentul României este prezentat ca fiind "locul unde se află cea mai mare problemă. Majoritatea politicienilor sunt corupți, într-un fel sau altul", spune realizatorul documentarului, citându-l pe Victor Alistar de la Transparency International.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0301 secunde