O petrecere organizată la un azil de bătrâni din Columbia a fost la un pas de a se transforma într-o tragedie, după ce unei vârstnice i s-a făcut rău în timpul unui număr de striptease, potrivit
Gândul
Deși evenimentul a fost făcut cu intenții nobile, după cum spune organizatoarea, deznodământul nu a fost cel așteptat. Ba mai mult, femeia care a organizat evenimentul, un cunoscut influencer din țara sud-americană, a devenit ținta criticilor în mediul online.
După ce a intrat în jocul stripperilor, una dintre femeile care locuiesc în respectivul azil a început să se simtă rău și s-a prăbușit, sub ochii dansatorilor și ai celorlalte persoane aflate la petrecere.
Stripperii sar imediat în ajutorul bătrânei și fac apel la oamenii din jur să cheme o salvare. Din fericire, femeia a supraviețuit.