Viktor Orban: Putin nu este pentru mine un criminal de război. E un lider stabil și popular

192
Viktor Orban: Putin nu este pentru mine un criminal de război. E un lider stabil și popular - orban-1687877199.jpg

Articole de la același autor

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a făcut noi declarații de simpatie față de Vladimir Putin, într-un interviu acordat ziarului german Bild, preluat de presa maghiară.


Orban spune că Putin nu este criminal de război, că este un lider „popular” și că Ucraina nu mai este o țară suverană.
În interviul acordat Bild, Orban a vorbit despre războiul din Ucraina, inclusiv despre viitorul lui Vladimir Putin. Întrebat despre rebeliunea Wagner, Viktor Orban a spus că nu crede că evenimentul este de prea mare importanță. Întrebat de ce crede acest lucru, el a spus că se bazează pe rapoartele informațiilor maghiare, care sunt „mai de încredere decât orice altceva”. „Au spus că nu a fost un eveniment major”.


„Putin este președintele Rusiei. Dacă cineva crede că poate eșua sau poate fi înlocuit, atunci nu înțelege poporul rus și structura puterii ruse. Rusia funcționează diferit decât noi. Structurile sale sunt foarte stabile. Ei au la bază armata, serviciile secrete, poliția, deci sunt un fel de țară diferit de noi, o țară orientată spre zona militară. Nu este o țară ca Germania sau Ungaria. Deci, dacă vrem să înțelegem funcționarea sa pe baza logicii noastre, vom greși”, a spus Viktor Orban.


„Este un lider stabil care a fost ales să conducă Rusia, este popular și structurile din spatele lui sunt destul de puternice”, a mai spus prim-ministrul maghiar.


Acesta spune că rebeliunea lui Prigojin nu va influența războiul în Ucraina, țară despre care Orban crede că „nu mai este suverană”.


„Ucraina va rămâne fără soldați mai devreme decât Rusia și, în final, asta va decide. Nu vreau să-i influențez pe ucraineni, dar întotdeauna pledez pentru pace, pace și pace. În caz contrar, vor pierde o sumă enormă de bani și vieți și va avea loc o mare distrugere. Pacea este singura soluție în acest moment. Iar pacea necesită o încetare imediată a focului”, spune Orban.


„Ceea ce contează cu adevărat este ce vrea poporul american. Ucraina nu mai este o țară suverană. Nu au bani. Nu au arme. Ei pot lupta doar pentru că Occidentul îi sprijină. Deci, dacă americanii decid că vor pace, atunci va fi pace”, a mai spus premierul Ungariei.


Orban a fost întrebat și ce s-ar întâmpla cu Putin dacă ar veni în Ungaria, dacă acesta va fi arestat în conformitate cu mandatul de arestare din emis de Curtea Penală Internațională.


Putin „nu este pentru mine” un criminal de război, a spus Viktor Orban. „Pentru că suntem în război. Crimele de război pot fi discutate după război. Dacă vrem un armistițiu și negocieri, trebuie să-i convingem pe participanții la conflict să se așeze la masă”, a explicat acesta.








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9283 secunde