Vladimir Putin: Noile autorități de la Kiev voiau să-l ucidă pe Viktor Ianukovici

210
1
Vladimir Putin: Noile autorități de la Kiev voiau să-l ucidă pe Viktor Ianukovici - vladimirputin-1426428898.jpg

Articole recomandate

Președintele rus Vladimir Putin a susținut că cei care s-au aflat în urmă cu un an în fruntea revoltei populare de la Kiev pregăteau asasinarea celui care la acea vreme era încă președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, informează EFE.



"Ne-a fost clar că se pregătea nu doar sechestrarea lui, ci și că, pentru organizatorii loviturii de stat, era de preferat eliminarea lui fizică", spune liderul de la Kremlin într-un documentar despre anexarea Crimeii de către Rusia, difuzat duminică de televiziunea de stat rusă Rossia.

Dând câteva detalii despre modul în care a fost "salvat" Ianukovici, Putin spune în respectivul documentar că forțele speciale ruse au pătruns pe teritoriul Ucrainei, cu ajutorul mai multor elicoptere, pentru a localiza caravana președintelui ucrainean înlăturat de la putere și care se deplasa pe șosea, din orașul natal al lui Ianukovici, Donețk, având ca destinație Crimeea. "Când mi-au arătat harta să văd pe unde mergea, mi-a fost clar că în scurt timp avea să pice într-o ambuscadă. Mai mult, potrivit informațiilor noastre, (la locul ambuscadei) fuseseră amplasate mitraliere de mare calibru, asta ca să nu spun mai multe", a susținut președintele rus.

Putin a vorbit totodată pentru prima dată despre peripețiile lui Ianukovici după fuga sa din Kiev în dimineața zilei de 22 februarie 2014, la câteva ore după ce semnase un acord cu opoziția în vederea unei reforme a Constituției Ucrainei. După ce a ajuns la Harkov, în zorii zilei de 22 februarie, Ianukovici s-a deplasat în orașul vecin Donețk, de unde l-a sunat pe președintele rus pentru a-i cere o întrevedere. Putin a acceptat să se întâlnească cu Ianukovici în orașul rus Rostov-pe-Don, aflat în apropiere, însă, la scurt timp după aceea, agenți ai serviciului de pază al lui Ianukovici au sunat la Kremlin pentru a informa că președintele ucrainean prorus nu putea decola de pe aeroportul din Donețk, blocat de noile autorități ucrainene.

"Eram pregătiți să-l scoatem chiar atunci din Donețk, pe cale terestră, maritimă sau aeriană. În noaptea de 22 spre 23 februarie, când am terminat (discuțiile) spre orele 7 dimineața, le-am spus colegilor că trebuie să începem să acționăm pentru a recupera Crimeea pentru Rusia", a recunoscut Putin. Imediat după operațiunea forțelor speciale ruse, menită să-l scoată din Donețk pe Ianukovici, acesta s-a deplasat în Crimeea, și "abia câteva zile mai târziu, când a fost clar că nu mai exista nimeni cu care să se poată negocia la Kiev, a cerut să fie transportat în Rusia", a explicat președintele rus. "Așa se face că, preț de câteva zile, când încă se succedau toate acele evenimente legate de lovitura de stat de la Kiev, (Ianukovici) s-a aflat pe teritoriul Ucrainei, nu fugise în Rusia, așa cum au susținut noile autorități ale acestei țări", a insistat liderul de la Kremlin, potrivit Agerpres.ro.

În același documentar, liderul rus a acuzat Statele Unite ale Americii că "au tras sfori" pentru a-l înlătura de la putere pe Ianukovici. "Ideea era că, teoretic, opoziția (ucraineană) era susținută de europeni, însă știam că cei care trăgeau sforile erau prietenii noștri americani", susține Putin. De altfel, șeful statului rus acuză Washingtonul că "a oferit instrucție militară naționaliștilor (ucraineni), formați în cadrul unor unități de luptă în estul Ucrainei, în Polonia și într-o regiune din Lituania". "Ce-au făcut partenerii noștri? Au ajutat la comiterea unei lovituri de stat", a acuzat Putin. "Nu cred că asta este cea mai bună manieră de a acționa pe scena internațională în general și în statele din spațiul postsovietic în special. Sunt state neconsolidate și fragile, care trebuie tratate cu delicatețe", mai spune Putin.

Totodată, Putin a remarcat că, în timp ce SUA se află la mii de kilometri (de regiune), "noi suntem aici și acesta este pământul nostru". "Știți pentru ce luptați? Nu știți? Ei bine noi știm și suntem gata s-o facem. Nu cred că era cineva dispus să declanșeze un conflict mondial din cauza asta, (...) dar ne-au forțat să acționăm așa" cum am făcut-o, susține Putin.

Liderul rus a mai afirmat că Rusia era dispusă să-și plaseze în stare de alertă arsenalul nuclear și să facă față oricărei situații în timpul evenimentelor ce au urmat deciziei de a se alipi Crimeea la Federația Rusă. "Eram gata s-o facem. Am vorbit cu colegii (occidentali) și le-am spus că (peninsula Crimeea) este teritoriul nostru istoric și că acolo trăiesc oamenii noștri care sunt în pericol și care trebuie salvați", a declarat președintele rus. Totodată, liderul de la Kremlin susține că Rusia nu avea de unde să știe cum va reacționa Occidentul la situația din peninsulă și, din acest motiv, a trebuit să ordone forțelor armate comportamentul pe care trebuia să-l adopte Rusia "în fața oricărei evoluții a evenimentelor".



Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
26 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.838 secunde