Zeci de incendii din cauza căldurii și a rafalelor de vânt, în Australia

868
Zeci de incendii din cauza căldurii și a rafalelor de vânt, în Australia - 166140incendiiinaustraliacopy-1357666431.jpg

În New South Wales, cel mai populat stat din Australia, se înregistrau marți 130 de incendii de vegetație, favorizate de creșterile de temperatură (45 grade celsius în unele zone) și rafalele de vânt, transmit AFP și AP, citate de Agerpres.


Statul menționat, în care se află și orașul Sydney, se confruntă cu una din cele mai periculoase zile din istoria sa în ceea ce privește riscul de incendii, potrivit autorităților, care au alertat mii de pompieri.

În regiune s-au înregistrat marți circa 130 de incendii, din care aproximativ 40 nu sunt încă sub control, a declarat presei un șeful pompierilor pentru zonele rurale din New South Wales, Shane Fitzsimmons. "Nu pot exista condiții mai neprielnice ca aici, am atins nivelul de catastrofal", a adăugat el.

În tot statul este interzisă aprinderea focului în grădini sau în alte părți, iar parcurile naționale au fost închise.


Zeci de locuințe au căzut pradă focului la sfârșitul săptămânii trecute în insula Tasmania, însă nimeni nu a murit. Luni, circa o sută de persoane erau date dispărute, dar se pare că majoritatea s-au refugiat la cunoscuți.

În luna februarie se declanșează adesea incendii în Australia, țară în care se află vaste regiuni aride. Temperaturile înalte, uscăciunea și vântul au ars 20.000 ha de păduri și teren arabil din sudul Tasmaniei.

În New South Wales, incendiile au devastat suprafețe de peste 30.000 ha. În statul Victoria, autoritățile au anunțat că două persoane au primit îngrijiri pentru arsuri minore și patru, pentru intoxicație cu fum.

 

Citește mai mult...


 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 07 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Stop incendiilor!
Pagina a fost generata in 0.2786 secunde