121 de cetățeni români, împreună cu familiile acestora, au fost repatriați în siguranță din zona de conflict din Orientul Apropiat. Cu toţii au ajuns în această dimineaţă în capitală.
Operaţiunea a fost una complexă şi s-a desfăşurat sub coordonarea Guvernul României, sub conducerea premierului interimar, Cătălin Predoiu.
Repatrierea a fost posibilă datorită intervenției rapide a statului român, printr-un efort comun al Ministerului Apărării, Ministerului de Externe, al serviciilor de informații, dar și al Comitetului pentru Situații de Urgență.
De asemenea, alţi 37 de români au fost preluaţi din zonele de conflict şi urmează să ajungă în ţară.
În total, până acum, 158 de români au fost aduşi în ţară din zonele tensionate ale Orientul Apropiat afectate de conflictele armate.
Şeful guvernului interimar a subliniat că sprijinul pentru românii din zonele de conflict rămâne o prioritate națională, mulțumind celor implicați și cerând continuarea acestor misiuni umanitare vitale.
,,Din primele ore de la intensificarea conflictului armat dintre Statul Israel și Republica Islamică Iran, instituțiile statului au monitorizat situația și au oferit asistență cetățenilor români din zonele de conflict. Efortul de asistență a fost coordonat, planificat și executat în conformitate cu reglementările în vigoare, prin cooperare permanentă între instituțiile implicate, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale/ Statul Major General/ Forțele Aeriene Române, Ministerul Afacerilor Interne și serviciile de informații ale statului. Doresc să mulțumesc diplomaților români, instituțiilor amintite, și în general tuturor celor care au făcut eforturi în aceste zile și nopți pentru ca cetățenii noștri să revină acasă, în siguranță! În același timp, le cer să rămână la datorie și să continue aceste eforturi cu aceeași atenție și coerență”, a afirmat premierul interimar, Cătălin Predoiu.