Ziua Europei

17.000 de persoane au vizitat sediul Parlamentului European

316
< 1 min citire
17.000 de persoane au vizitat sediul Parlamentului European - 20f16dbde9f389fb902074b9a48881a3.jpg
"Ziua porților deschise’" la sediul din Strasbourg al Parlamentului European (PE), organizată în ajunul Zilei Europei - 9 mai, a atras aproape 17.000 de vizitatori, informează un comunicat de presă al Parlamentului European.
Porțile clădirii Louise Weiss a sediului PE din Strasbourg au fost deschise de trei dintre vicepreședinții instituției - Rodi Kratsa-Tsagaropoulou, Libor Roucek și Rainer Wieland - în acordurile imnului Europei, interpretat de un cor de copii germani.
De asemenea, în cadrul acțiunilor consacrate Anului European al Voluntariatului, a fost organizată o dezbatere în hemiciclul de la Strasbourg, în prezența președintei Comisiei pentru cultură și educație a PE Doris Pack, a liderului grupului PPE Joseph Daul, a șefei delegației franceze în grupul S&D Catherine Trautmann și a celor trei vicepreședinți ai PE menționați.
Ungaria, țara care asigură președinția semestrială a Consiliului UE, dar și Spania, Portugalia și România, precum și diverse asociații transfrontaliere au participat activ la evenimentul organizat la sediul din Strasbourg al Parlamentului European, adaugă sursa citată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0404 secunde