Agenția Moody’s este noul Hamlet financiar

A primi sau a nu primi ajutor de la băncile-mamă?

337
2 min citire
Agenția Moody’s are vești proaste pentru toată lumea. După previziunile sumbre asupra economiei naționale, Moody’s se concentrează pe băncile austriece și suedeze cu subsidiare în Europa de Est. Concluzia: ele s-ar putea confrunta cu o scădere a ratingurilor, deoarece economiile din regiune se deteriorează.
Slăbirea economiilor se reflectă în aportul Fondului Monetar Internațional (FMI) la resuscitarea Letoniei, Ungariei, Serbiei și Ucrainei, potrivit Moody’s.
Mai mult, FMI ar putea ajuta în continuare Bulgaria, Lituania, Estonia și chiar România (orice este posibil).
În aceste condiții, "băncile din țările care sunt asociate cu riscuri sistematice mai ridicate s-ar putea confrunta cu un sprijin financiar redus din partea băncilor-mamă", se mai arată în raportul Moody’s.
În același timp, analiștii de la Moody’s își dezvăluie o latură shakespeariană, adresând lumii întregi o întrebare de 6 miliarde euro: a primi sau a nu primi ajutor de la banca-mamă??
Pe de-o parte, Moody’s spune că guvernele statelor vest-europene ar putea stabili niște reguli care să interzică băncilor, care primesc ajutoare de stat, să își sprijine subsidiarele.
Pe de altă parte, "limitarea ajutoarelor acordate subsidiarelor ar putea afecta încrederea în băncile mamă", potrivit aceluiași raport.
Ceva trebuie făcut însă cu reprezentanțele teritoriale din Europa de Est, mai ales că marile grupuri bancare europene au obținut cele mai mari profituri de pe urma clienților din blocul estic.
Spre exemplu, Raiffeisen International Bank Holding a adus 79% din profitul înainte de taxe al RZB, ocupându-se de partea estică a Europei, inclusiv Rusia și Ucraina.
Și în cazul Erste Group, 65% din profitul înainte de taxe a fost obținut în țări ca România, Cehia și Slovacia.
Ambele grupuri cer acum ajutor de la guvernul austriac: Erste vrea 2,7 miliarde euro, RZB cere 1,75 miliarde euro.
Analiștii financiari susțin și ei infuzia de capital în subsidiare. "Oamenii și firmele vor alege întotdeauna băncile puternice, care au «spate». Dacă văd că o bancă se bucură de sprijinul grupului din care face parte, vor fi mai siguri pe plasamentele lor", afirmă surse din piața bancară constănțeană.
În același timp, infuzia de lichi-ditate în băncile locale poate ajuta la deblocarea completă a seg-mentelor importante de credi-
tare.
"Banca Națională a României trebuie să ia măsuri pentru ca lichiditatea să rămână în țară. Dacă micșorează rezervele minime obligatorii, a doua zi banii pleacă din țară", a declarat Steven Van Groningen, șeful Raiffeisen Bank România, citat de Business Standard.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0347 secunde