Juan Carlos Herrara, tatăl unui deținut, reclamă faptul că fiul său, în vârstă de 25 de ani, a fost ucis în mod brutal și mâncat de cei-lalți pușcăriași din închisoarea Tachira, din Venezuela, pe parcursul unei revolte ce a durat aproximativ o lună, informează The Independent.
Revoltele din închisoare au început în momentul în care opt vizitatori și doi gardieni au fost luați ostatici ca măsură de protest împotriva supraaglomerării din închisori.
Juan Carlos Herrara a declarat presei locale că fiul său, Juan Carlos Herrera Jr., a fost înjunghiat, spânzurat, dezmembrat și mâncat în Centrul de Detenție Tachira.
Juan Carlos Herrera Jr. a fost trimis în închisoare în anul 2015, sub acuzația de furt.
Potrivit rapoartelor, 350 de persoane au fost înghesuite în centrul de detenție, care are o capacitate de 120 de locuri. Revolta din închisoare a început la data de 8 septembrie 2016.
În cadrul unei declarații făcute reporterilor, în urma unei vizite efectuate la închisoare, la trei zile după ce s-a pus capăt revoltei, tatăl deținutului a afirmat: "Unul dintre cei care erau cu el atunci când a fost ucis a văzut tot ceea ce s-a întâmplat. Fiul meu și alți doi au fost luați de 40 de persoane, înjunghiați, spânzurați, iar apoi Dorangel i-a măcelărit și a hrănit deținuții cu ei". Acesta face referire la Dorangel Vargas, închis în anul 1999, pentru canibalism.
"Acel deținut cu care am vorbit mi-a mărturisit că a fost bătut cu un ciocan pentru a fi forțat să mănânce rămășițele celor doi băieți", a adăugat acesta.
O sursă anonimă a Poliției a confirmat pentru rețeaua tv Fox News Latino că cei doi deținuți lipsesc în urma revoltelor.