Al doilea convoi umanitar rus destinat Ucrainei "nu va fi și ultimul"

62
< 1 min citire
Al doilea convoi umanitar rus destinat Ucrainei
Cel de-al doilea convoi umanitar pe care Rusia intenționează să îl trimită în estul Ucrainei "nu va fi și ultimul", a avertizat miercuri ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov."Avem motive să sperăm că vom găsi soluții tehnice și logistice pentru trimiterea unui al doilea convoi umanitar în sud-estul (Ucrainei) în viitorul apropiat și sunt sigur că nu va fi ultimul", a declarat Lavrov într-o conferință de presă.
Ministrul de Externe Serghei Lavrov a anunțat luni trimiterea unui al doilea convoi umanitar rus, precizând că Moscova a transmis Kievului "o notă oficială" pe această temă.
Un prim convoi, care, potrivit Moscovei, transporta 1.800 de tone de ajutor, a traversat vinerea trecută, după mai multe zile de așteptare, frontiera ruso-ucraineană și a ajuns la Lugansk, fără aprobarea Kievului și fără să fie verificat de Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR). Kievul a denunțat atunci o "invazie directă" din partea Rusiei, scrie mediafax.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0486 secunde