Al-Qaida se pregătește să intre în Prima Ligă britanică

321
3 min citire
Al-Qaida pregătește un atentat asupra unui stadion în timpul unui meci din Prima Ligă britanică difuzat în direct, potrivit unui raport al Ministerului pentru Securitate Internă, citat duminică de tabloidul News of the World, în ediția electronică.
Raportul, care nu a fost dat publicității încă, va sublinia că în pofida măsurilor antiterorism, protecția Marii Britanii are încă lacune severe, pe care fanaticii le pot exploata. Pe lângă cluburi de fotbal, raportul identifică ținte precum cel mai mare centru comercial din țară, Bluewater din Kent, sau terminalul de gaz Bacton din Norfolk.
Un atentat în timpul unui meci de fotbal din Prima Ligă cu mii de spectatori în tribune ar fi însă cel mai spectaculos, pentru că acesta ar fi transmis în direct, iar imaginile ar face înconjurul lumii ca în cazul atentatelor de la World Trade Center.
"Avem informații concrete că al-Qaida plănuiește un atac în direct la televiziune. Înțelegem că intenționează să vizeze un stadion în timpul unei meci de Prima Ligă, probabil cu un avion de mici dimensiuni care s-ar prăbuși pe stadion", a declarat pentru News of the World o sursă care a contribuit la redactarea raportului citat. "Deși protecția la unele stadioane este bună, la altele nu este nici pe departe eficientă", a adăugat sursa.
Patrick Mercer, fost purtător de cuvânt al conservatorilor pe probleme de securitate, în prezent consilier al premierului laburist Gordon Brown, confirmă că un asemenea atentat este visul oricărui terorist.
"Există locuri publice foarte circulate incredibil de vulnerabile. Centrul comercial Bluewater nu are aproape nicio protecție, poate fi atacat oricând. Nici protecția la Bacton nu este ideală, deși s-a îmbunătățit cu personal înarmat al Ministerului Apărării", a declarat sursa News of the World.
Centrul comercial Bluewater a fost deja ținta unui atentat dejucat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0329 secunde