Aleksandr Soljenițîn, decorat post-mortem cu Ordinul Național "Steaua României"

341
1 min citire
Președintele Traian Băsescu l-a decorat ieri post-mortem cu Ordinul Național "Steaua României" pe scriitorul rus Aleksandr Soljenițîn "pentru curajul și demnitatea de care a dat dovadă" și pentru contribuția la patrimoniul literaturii universale.
Șeful statului l-a decorat pe Soljenițîn "pentru curajul și demnitatea de care a dat dovadă, remarcându-se ca una dintre cele mai mari conștiințe ale Rusiei secolului XX, și pentru contribuția avută la îmbogățirea patrimoniului literaturii universale", se arată într-un comunicat de presă transmis de Administrația Prezidențială.
Mare personalitate a disidenței sovietice, Aleksandr Soljenițîn a încetat din viață duminică noapte, la vârsta de 89 de ani. Privat de cetățenia sovietică în 1974 și expulzat din URSS, el a trăit timp de 20 de ani în exil în Germania, Elveția și apoi Statele Unite, revenind în Rusia la câțiva ani după dezmembrarea URSS, în 1994.
Scriitorul rus a fost înhumat ieri la mănăstirea Donskoi de la Moscova, la capătul unei ceremonii funerare la care a participat și șeful statului, Dmitri Medvedev, transmite AFP.
Șase ofițeri în uniformă au purtat sicriul deschis, precedați de un altul care purta portretul scriitorului, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.
La ieșirea cortegiului din catedrala mănăstirii, unde avusese loc slujba morților, fiul și văduva scriitorului au urmat sicriul, la mică distanță de președintele Medvedev.
Șeful statului și-a întrerupt concediul pe malul Volgăi pentru a participa la funeraliile lui Soljenițîn.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0315 secunde