America Centrală, în alertă la apropierea uraganului Julia

100
< 1 min citire
America Centrală, în alertă la apropierea uraganului Julia - uraganjulia-1665328040.jpg
Furtuna tropicală Julia a devenit uragan şi se preconizează că va ajunge în Nicaragua, conform Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite şi autorităţilor locale, informează AFP.
Julia a devenit un uragan, cu vânturi susţinute de 120 km/h, în timpul trecerii sale pe lângă insulele San Andres şi Providencia, care, alături de Santa Catalina, alcătuiesc un arhipelag columbian cu aproximativ 48.000 de locuitori din Marea Caraibilor, potrivit unui comunicat al NHC.
Vicepreşedintele Nicaragua, Rosario Murillo, a anunţat că Julia urmează să lovească zona de uscat cu intensitatea unui uragan de categoria 1, între Orinoco şi Laguna de Perlas, la nord de oraşul Bluefields de pe coasta de sud-est a ţării.
Duminică, uraganul se afla la 200 km est de Bluefields şi se deplasa cu o viteză de 28 km/h, conform NHC.
Preşedintele columbian Gustavo Petro a decretat alertă maximă la San Andres. Precipitaţiile din acest weekend au provocat inundaţii şi alunecări de teren mortale în America Centrală, conform NHC.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 28 Decembrie 2012
Stire din Actualitate : Alertă și evacuări în Nicaragua
Pagina a fost generata in 0.0423 secunde