Breaking news Americanii nu au plecat cu mâna goală de la Mihail Kogălniceanu. "Nu am reușit să îi ținem aici, dar ei ne-au luat fetele"

1378
1 min citire
Americanii nu au plecat cu mâna goală de la Mihail Kogălniceanu.
La Mihail Kogălniceanu, comuna constănțeană care găzduiește baza militară NATO, vestea plecării militarilor americani a stârnit îngrijorare. Localnicii, obișnuiți cu prezența acestora, privesc spre viitor cu regret și teamă. „Din nefericire, fetele noastre au plecat. Noi nu am reușit să ținem niciun american aici", a declarat Ancuța Daniela Belu, edilul comunei, care recunoaște că plecarea militarilor reprezintă o pierdere pentru întreaga comunitate.
Comuna Mihail Kogălniceanu s-a transformat mult în ultimii ani. Cu fonduri europene, blocurile au fost izolate termic, se construiesc locuințe noi, iar oamenii sunt mulțumiți de cum s-a schimbat locul odată cu venirea militarilor.
Acum însă, vestea plecării soldaților americani a adus tristețe și neliniște, conform digi24.ro Inclusiv în primărie, unde relația cu militarii străini a fost una apropiată — atât de apropiată, încât în localitate au avut loc chiar și căsătorii mixte, româno-americane.
Edilul comunei, Ancuța Daniela Belu, spune că vestea a fost primită cu o undă de regret și umor amar.
Din nefericire, fetele noastre au plecat! Noi nu am reușit să ținem niciun american aici. În schimb, ei ne-au luat fetele", a spus edilul.
Dar dincolo de glume, recunoaște că plecarea americanilor ar fi o lovitură serioasă pentru localitate.
Categoric, acum e o mică forfotă. Numai expresia ‘pleacă americanii’ dă așa o chestie de a pierde ceva. (…) Cred că toată lumea și-a dorit să ajungă în America sau să vină americanii. Categoric, primul impuls a fost de bine. De Kogălniceanu s-a auzit prin prezența forțelor americane aici. Bucuria noastră este și cu prezența celorlalți, pentru că este vorba de siguranță, iar locuitorii o știu."

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0327 secunde