Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare, cu întârziere din cauza negocierilor pentru eliberarea ostaticilor

153
1 min citire
Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare, cu întârziere din cauza negocierilor pentru eliberarea ostaticilor - razboi-incheiat-1737279652.jpg
O încetare a focului mult aşteptată este în curs de desfăşurare în Gaza. Armistiţiul a fost amânat cu trei ore după ce Israelul a declarat că aşteaptă ca Hamas să predea o listă cu numele ostaticilor care urmează să fie eliberat, dar guvernul a primit acum lista respectivă, potrivit CNN.
Armistiţiul în Gaza a intrat în vigoare la ora 11:15 (ora locală), potrivit unui comunicat emis de Biroul prim-ministrului Israelului. Intrarea îmn vigoare a acordului a fost întârziată cu aproape trei ore după ce Hamas a anunţat o întârziere ”tehnică” în transmiterea numelor a trei ostatici care urmează să fie eliberaţi duminică.
Înainte de intrarea în vigoare a armistiţiului, atacurile aeriene israeliene lansate după ora stabilită iniţial (8:30) au provocat moartea a cel puţin 13 palestinieni şi rănirea altor 30, conform oficialilor spitalelor şi echipelor de apărare civilă din Gaza.
Biroul Prim-ministrului Israelului a confirmat că a primit lista cu numele ostaticilor pe care Hamas intenţionează să-i elibereze duminică.
”Structurile de securitate analizează în prezent detaliile,” se arată în comunicat, adăugând că familiile ostaticilor au fost informate de armata israeliană.
Hamas, printr-un comunicat al purtătorului de cuvânt al aripii sale armate, Abu Obaida, a publicat numele a trei femei israeliene care urmează să fie eliberate şi a transmis această listă mediatorilor.
Israelul nu a confirmat oficial primirea numelor. Potrivit armatei israeliene, armistiţiul nu ar fi fost activat până la furnizarea numelor ostaticilor care vor fi eliberaţi de Hamas duminică.
CNN a solicitat confirmări oficiale din partea Qatarului şi Egiptului, implicaţi în procesul de mediere, conform news.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0441 secunde