Ataşatul militar al Federaţiei Ruse la Bucureşti şi adjunctul acestuia, declaraţi persona non grata

312
1 min citire
Ataşatul militar al Federaţiei Ruse la Bucureşti şi adjunctul acestuia, declaraţi persona non grata - 62525295-1741242941.jpg
Ataşatul militar, aero şi naval al Federaţiei Ruse la Bucureşti, Victor Makovskiy, precum şi a adjunctul acestuia Evgeni Ignatiev, au fost declaraţi persona non grata și trebuie să părăsească imediat teritoriul României, decizia fiind comunicată, miercuri, însărcinatului cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti. MAE spune că cei doi au desfășurat activități care contravin Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. Nu se cunoaște însă deocamdată implicarea oficialului rus în activitățile vizate de anchetatori. Această decizie a MAE vine la doar o zi după ce Serviciul de informații externe al Rusiei i-a luat, în premieră, apărarea lui Călin Georgescu public.În replică, MAE de la Moscova a declarat că va da un răspuns „adecvat”.”Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a ataşatului militar, aero şi naval al Federaţiei Ruse la Bucureşti, precum şi a adjunctului acestuia, pentru desfăşurarea de activităţi care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961”, a transmis, miercuri, MAE, într-un comunicat de presă.
MAE precizează că aceste elemente au fost comunicate părţii ruse astăzi, 5 martie 2025, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziţia ministrului Emil Hurezeanu, a însărcinatului cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0378 secunde