Belgia ar putea avea, începând de azi, un nou premier

153
1 min citire
Creștin-democratul flamand Yves Leterme urmează să ocupe din nou, începând de astăzi, fotoliul de premier al Belgiei, la 11 luni după demisie, urmându-i lui Herman Van Rompuy, numit în 19 noiembrie președinte al UE, au declarat ieri surse apropiate negocierilor, citate de AFP.
Wilfried Martens, un fost șef al Guvernului, în vârstă de 72 de ani, numit săptămâna trecută de regele Albert al II-lea să "asiste la o tranziție rapidă și eficientă", și-a prezentat ieri după-amiază raportul suveranului, potrivit unui comunicat al Palatului Regal. Acest lucru înseamnă că detaliile transferului de putere sunt reglate.
Comunicatul nu precizează când va avea loc transferul de putere între Herman Van Rompuy, care va prelua președinția UE la 1 ianuarie, și succesorul său Yves Leterme, a declarat pentru AFP un oficial belgian, sub acoperirea anonimatului. "Acest lucru ar urma să se întâmple miercuri (n.r. - astăzi)", potrivit aceleiași surse.
Leterme, în vârstă de 49 de ani, care face parte din același partid ca și Van Rompuy, a mai condus Guvernul belgian din martie până în decembrie 2008. El a fost nevoit să demisioneze după ce a fost acuzat că a exercitat presiuni asupra justiției în dosarul băncii Fortis, dar a fost achitat de acuzații între timp.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0387 secunde