Polițiștii de frontieră constănțeni au depistat în trafic, în orașul Constanța, un autoturism marca BMW 320D, în valoare de aproximativ 40.000 de euro, care figura ca fiind furat din Germania, din luna aprilie 2006.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Constanța, comisar șef Adrian Burcea, polițiștii au oprit pentru control autoturismul BMW, înmatriculat în Germania, și care era condus de cetățeanul român Emilian Marcu, de 29 de ani, din Constanța.
Cu ocazia verificării documentelor, șoferul a prezentat un contract de închiriere, încheiat în Germania, pe numele altei persoane, lucru ce a creat suspiciuni polițiștilor.
Așa că s-a procedat la efec-tuarea unor verificări în baza de date a Interpol, stabilindu-se că mașina figurează ca fiind furată din Germania, din luna aprilie 2006.
În timpul cercetărilor, șoferul a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul este furat, el cumpărându-l de la altă persoană, de cetățenie română.
Polițiștii au dispus indisponibilizarea autoturismului la sediul IJPF Constanța, până la finalizarea cercetărilor, iar pe numele lui Emilian Marcu a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt.
Cercetările sunt continuate de procurori, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.